Unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului roș-albastru, George Ogăraru a avut o opinie clară în momentul în care a vorbit despre războiul de durată dintre Gigi Becali și Armată. Pentru fostul fundaș, ajuns acum la 37 de ani, Steaua e echipa din Liga 4. De ce? Pentru că are numele, emblema și joacă în Ghencea.
Crescut la juniorii Stelei, Ogăraru s-a numărat printre fotbaliștii care au obținut performanțe extraordinare în momentul în care clubul se afla deja în proprietatea lui Becali, dar asta nu-l împiedică să tranșeze rapid discuția. Marți, fundașul dreapta al generației UEFAntastice a fost foarte clar: „Pentru mine, Ghencea e acasă. Acolo am crescut, acolo am jucat, am obținut rezultate și acolo mă întorc de fiecare dată. Bineînțeles că merg și văd și meciurile pe care le joacă FCSB, însă nu pot să-mi neg istoria. Istoria mea e din ’88 alături de Steaua. În Ghencea am trecut prin toate aceste conduceri succesive, de la Oțelea, Cârțu, Ion Alecsandrescu, Păunescu ș, într-un final, George Becali. Am fost format acolo, cum ar fi să nu spun că aia e Steaua atât timp cât aia e casa în care am crescut? Joacă cu emblema Stelei pe piept, se numesc Steaua București, n-au cum să nu fie Steaua”, a spus Ogăraru, pentru Telekom Sport.
Întrebat ce decizie ar lua dacă ar primi oferte de la Steaua și FCSB, Ogăraru a explicat că nu ar putea lucra cu Becali din postura de antrenor: „Am avut această întrebare în minte. O ofertă de la FCSB, am mai răspuns, n-aș accepta atât timp cât condițiile în care trebuie să antrenez ar fi cele date. Iar legat de Steaua, trebuie să vedem. Steaua are antrenor și vedem pe viitor cum se dezvoltă acest proiect. Se pot susține și altfel decât de acolo, de pe banca tehnică.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER